Greseala lui Tom Watkins
Clic pentru mărire |
|
În zilele noastre ale eticii de situaţie, această carte oferă oportunitatea excelentă de a cimenta în mintea copiilor faptul că numai prin ascultare de adevăr se ajunge la dobândirea unui caracter nobil şi demn. Evenimentele şi lecţiile acestei povestiri vor avea un efect semnificativ şi chiar etern asupra multor cititori tineri.
***
„…Nu-L cunoşteam pe Dumnezeu înainte de aceasta, spuse Tom. Niciodată nu ne-a păsat de El până ce nu am trecut prin acest necaz. E ca slujba pe care am primit-o la Bentham. Este un început mai bun decât am avut vreodată. Dar acum că ştim că Dumnezeu e Tatăl nostru şi că Isus Hristos a murit pentru păcatele noastre, avem cel mai bun început, cea mai tare temelie pe care ne-am putea construi viaţa şi cred că tata nu va mai fi mâhnit vreodată din cauza comportamentului nostru urât…”
***
Dezamagirea lui Milly
Aşadar, Johnny, să te grăbeşti acasă după şcoală căci aş vrea să-i duci prânzul lui Tom.
- O, mamă, lasă-mă pe mine să-l o duc! spuse Milly, o fetiţă de şapte ani care şi-a pus pălăria, gata să plece la şcoală cu Johnny.
- Nu, nu, mama a spus că eu trebuie să-l duc, spuse Johnny. Voi veni acasă la timp, adăugă el.
- Nu, lasă-mă pe mine să-l duc astăzi, spuse Milly rugător.
- Vei merge altă dată, îi spuse mama. Peste o lună, cred că nici unul din voi nu va mai fi atât de nerăbdător să-i ducă prânzul lui Tom.
- Dar lucrează acolo de o săptămână şi eu i l-am dus doar o dată, bombăni Milly.
- Haide, mergeţi la şcoală, spuse doamna Watkins deschizând uşa, şi aveţi grijă să vă întoarceţi repede amândoi! În drum spre şcoală, copiii s-au înţeles să meargă împreună şi să-i ducă prânzul fratelui lor. Le făcea mare plăcere să care coşul cu mâncare pe drumul care trecea prin câmp, iar Tom de obicei reuşea să se joace cu ei printre talaj şi stivele de scânduri pregătite pentru tâmplari. Nu au uitat porunca de a se grăbi la întoarcerea de la şcoală şi mama i-a lăsat să meargă împreună să ducă prânzul. Johnny ducea coşul, iar Milly ducea o trăistuţă, pe care o făcuse la şcoală, cu o felie de tort.
- Ce-o să ne mai amuzăm astăzi cu talaj, spuse Johnny în timp ce treceau peste primul gard. Până acum cred că s-a adunat un morman de talaj şi te voi acoperi de tot cu el. Să vezi dacă nu!
- Apoi te voi acoperi eu pe tine, spuse Milly râzând.
- Da şi după aceea ne vom ascunde în el, îl vom chema pe Tom şi el se va întreba unde suntem. Tot drumul au vorbit despre cât de frumos avea să fie când vor ajunge la atelier, dar la ultimul gard îi aştepta Tom şi, brusc, le-a stricat buna dispoziţie. Uite aici! Vreau să duceţi aceste scânduri acasă, Johnny! spuse Tom dându-i trei sau patru capete de scândură pe care le ţinea cu grijă ascunse într-un sac.
- Da’ noi vrem să mergem să ne jucăm în talaj, spuse Johnny dezamăgit.
- Ei bine, nu puteţi veni astăzi. Grăbiţi-vă înapoi acasă cu aceste scânduri.
- Dar aş putea să le iau după aceea, obiectă Johnny.
- Nu, nu poţi. Crezi că vreau să le vadă toată lumea? A trebuit să fiu foarte iute ca să la aduc aici. Acum grăbiţi-vă înapoi acasă cu ele şi eu vă las diseară să mă ajutaţi să fac o cuşcă pentru iepuri.
- Mama nu te va lăsa să ţii iepuri, sunt sigur, mormăi Johnny.
- Ba da, mă va lăsa după ce voi face cuşca. Ce ai acolo Milly? întrebă Tom.
- Am nişte tort în trăistuţa mea nouă, spuse micuţa ridicând-o ca fratele să o admir…
Review-ul dumneavoastră: Notă: HTML nu este interpretat!
Rating: Rău Bun
Introduceţi codul în căsuţa de mai jos: